În această perioadă ne diversificăm oferta cu o serie de jocuri antice, unele ateste încă de la anticii egipteni și greci, toate perfecționate și descrise (mai mult sau mau puțin detaliat) de către romani. Aceste jocuri de strategie includ Rota (moară), Ludus Latrunculorum, Ludus Duodecim Scriptorum și câteva variante de țintar. Unele se joacă doar cu piese de joc (și sunt mai simplu de realizat, din piele colorată decupată și pirogravată sau cusută manual), pentru altele este nevoie și de zaruri (pe care le-am realizat din cuburi de lemn pirogravate, după ce am studiat modul de inscripționare al zarurilor antice).
Jetoanele din ceramică (cioburi) descoperite în unele dintre cetățile dacice demonstrează faptul că și dacii se relaxau cu astfel de jocuri. La Cetatea Zânelor din jud. Covasna s-au descoperit până în prezent peste 500 de jetoane aproximativ circulare, tăiate din pereții unor vase de lut. Majoritatea au un diametru de 4-5 cm. Cât privește culoarea, este o proporție aproape egală între cele deschise (cărămizii și maroniu-gălbui) și cele închise (cenușii și negricioase), o proporție firească deoarece partenerii de joc trebuiau să își deosebească piesele. De remarcat că, în apropierea zidului, s-a găsit un mic depozit al unui jucător: într-o groapă de mici dimensiuni se aflau peste 200 de jetoane.
Info și imagine: https://www.facebook.com/arheo.covasna